Interviu cu George Clooney

"Vreau sa adopt o fata (o draguta de 24 ani, cu multi bani!)"

Femei, copii si bataie de joc in adolescenta - George Clooney (45), noul "Cel mai sexy barbat in viata", riposteaza



Felicitari! Celebra revista americana "People" ti-a acordat pentru a doua oara distinctia "Cel mai sexy barbat in viata". Doar Brad Pitt s-a mai bucurat de aceasta performanta pana acum.
George Clooney: Imediat dupa ce am primit acest titlu, Brad Pitt s-a enervat foarte tare pentru ca am fost pusi pe picior de egalitate - ca sa nu mai spun de Matt Damon. Saracul de el, nu a intrat niciodata in posesia acestei distinctii. Ca sa le fac si mai tare in ciuda, mi-am propus ca de acum inainte sa port aceasta esarfa pe care scrie "Cel mai sexy barbat in viata" la toate evenimentele (rade)!

Cum a fost la filmarile pentru "Ocean?s Thirteen", alaturi de Brad Pitt si familia lui? Ai momente in care te gandesti sa adopti un copil?
Ma gandesc sa adopt o adolescenta de 24 ani, cu multi bani - si apoi sa stau linistit pana la adanci batraneti (rade). Sincer, acum nu ma gandesc la acest lucru, dar a fost super sa petrec atata timp alaturi de intreaga gasca. Brad si Matt au venit cu copiii lor. In plus, si Julia Roberts s-a aflat pe platourile de filmare insotita de gemeni. Mi-a placut sa descopar cum se purtau cu copiii lor.

Si cum este viata de familie in cazul tau?
Sunt unchi adoptiv pentru 12 sau 13 copii. In fiecare duminica, foarte multi prieteni vin la gratar cu copiii lor si atunci casa mea este plina. Nu sunt genul de barbat care sa simta nevoia sa se reproduca neaparat - ma intereseaza alte lucruri. In plus, sunt o persoana instabila si pot sa imi schimb planurile de foarte multe ori, in functie de dispozitie.

Este valabil si pentru declaratia ta acordata presei: "In nici un caz nu ma voi mai casatori?"
Am spus "da" o singura data in viata (Taliei Balsam, casnicia a durat intre 1989 si 1993) si mi-a ajuns. Acum sunt foarte fericit si nu am de gand sa schimb aceasta stare.

Regreti ca nu ai facut ceva, un anumit lucru, pana in acest moment al vietii tale?
Cand plec dimineata de acasa si trece un autobuz pe langa masina mea, imi dau seama ca am o viata foarte buna, ca nu am nici un motiv sa ma plang. In acest moment cel mai mult ma intereseaza afacerile de la Hollywood. Ca actor, nu ai posibilitatea sa te preocupi de prea multe lucruri. De cand am inceput sa produc si sa regizez filme - adica sa ma aflu de partea cealalta a camerei de filmat - pot sa fac filme care sa ma inspire pentru altele.

Ai, totusi, un secret pe care nu a reusit sa il descopere nici un reporter pana acum?
Cred ca toata lumea stie ca in jurul meu nu se ascunde nici un mister si de fiecare data am spus tuturor tot ceea ce au vrut sa afle - in afara de faptul ca am 1,60 m si port peruca (rade). De asemenea, dintii mei sunt falsi si am un ochi de sticla. Sincer, in acest moment, imi lipseste un lucru: inainte am fost paracliser. Am fost crescut in spiritul religiei catolice si pana in ziua de azi stiu sa spun rugaciuni in latina.

Cum erai in adolescenta?
Exista persoane care sustin ca mai sunt inca adolescent (rade). La 14 ani mi-a paralizat brusc jumatate din fata. Din aceasta cauza am trecut printr-o perioada foarte dificila. Toti radeau de mine. Insa atunci am invatat ca nu este bine sa iei viata prea in serios si ca trebuie sa te bucuri de ea indiferent de ceea ce se intampla. In familia mea toti au simtul umorului, calitate care mi se pare foarte importanta.

Si femeile? Erau innebunite dupa tine de atunci?
Cand ma uit la fotografiile din adolescenta, mi-e foarte greu sa imi dau seama cum am reusit sa fac cariera. Mama imi croia hainele, iar freza mea era pur si simplu ingrozitoare. De curand am descoperit o fotografie cu mine de cand aveam 13 ani: purtam o camasa bufanta si o vesta, pe deasupra mai aveam o geaca din imitatie de piele cu franjuri, pantalonii imi stateau oribil, iar cizmele erau ingrozitor de inalte. Nu pot decat sa sper ca aceasta poza nu va ajunge vreodata pe maini straine.

Exista multe fotografii cu tatal tau - ai fost alaturi de el intr-o campanie menita sa atraga atentia asupra razboaielor civile. Cu ce se ocupa mama ta?
Tatal meu este jurnalist si inainte a fost crainic de stiri la televizor. Mama scrie pentru un ziar local, dar nu-i place sa fie in lumina reflectoarelor si din acest motiv se bucura de toata protectia mea. In familia noastra este foarte important sa ramanem uniti si sa ne sprijinim reciproc!

Noul tau film se numeste "The Good German" (premiera in Romania: 13 aprilie). La ce te-ai gandit cand ai auzit pentru prima data acest titlu?
La Hofbräuhaus din München (rade). Imi place Germania, iar Berlinul mi se pare un oras extraordinar! Insa, apropo de titlu, nu m-am gandit la ceva anume. Pentru mine, cel mai greu a fost sa invat limba germana. Regizorul Mike Nichols vorbeste fluent aceasta limba si in clipa in care vedea pasaje din film si le asculta pe cele in care vorbeam in germana, imi spunea de fiecare data: "Nu inteleg nici un cuvant din ceea ce spui". Asa ca am ajuns din nou in studio si el a stat rabdator langa mine pana cand am invatat germana.

(P.S.: Mai are mult de invatat - inca nu poti sa intelegi ceea ce spune Clooney in germana.)

Interviu Frances Schoenberger; Foto: www.imdb.com

Monday, 26 March 2007 1780 vizualizari
Spune-ţi părerea!

Cele mai citite articole

SONDAJ

Care este cel mai inedit loc in care ai facut sex?

Rezultate