Inna vs. Alexandra Stan

Inna si Alexandra Stan, cele mai de succes produse romanesti.

Sunt cele mai in voga artiste din Romania la ora actuala si au reusit sa cucereasca deja o buna parte si din publicul strain.

Au in spate echipe intregi de profesionisti, care au grija ca ele sa arate bine pana in cel mai mic detaliu, iar hiturile le scot unul dupa altul, aparent fara prea mare efort.

Inna (24) si Alexandra Stan (22) sunt unele dintre cele mai reusite produse de export ale tarii noastre din ultimii ani, iar povestile lor de succes par sa fie adevarate surse de inspiratie pentru toate tinerele aspirante la statutul de dive.

Nascute in judetul Constanta, ambele cantarete si-au inceput cariera in 2009. Daca Innei nu i-a trebuit decat un single, "Hot", pentru a deveni peste noapte ultracunoscuta, Alexandrei Stan i-a luat ceva timp ... mai exact aproximativ un an.

 

La momentul la care ea a lansat "Mr. Saxobeat", single care a ajuns in scurta vreme pe primele pozitii ale tuturor topurilor muzicale de la noi, Inna devenise deja un fenomen. Pe parcursul acelui an tanara Elena Alexandra Apostoleanu (numele real al Innei) a participat la Festivalul Ema Eska din Polonia, a primit premiul pentru "cel mai bun interpret roman" la MTV Europe Music Awards, a devenit cunoscuta in toata Europa Centrala si de Est, a semnat un contract cu o casa importanta de discuri si, in premiera pentru un artist roman, a ajuns pe primul loc in clasamentul Hot Dance Airplay din Statele Unite.

 

Mai mult decat atat, la finalul lui 2009 Inna a fost numita "Femeia anului" in cadrul "Galei femeilor de succes", iar sase luni mai tarziu a castigat cinci premii in cadrul Romanian Music Awards, acolo unde a interpretat in premiera pentru publicul din Romania noul sau single "Sun is up". Cateva luni mai tarziu si acesta urma sa devina un hit.

Nu-i de mirare, asadar, de ce succesul Alexandrei Stan a intarziat putin. Dar asta nu inseamna ca ea nu a reusit performante pentru piata muzicala de la noi. Videoclipul piesei "Mr. Saxobeat" a facut milioane de vizualizari pe internet, melodia a cucerit topurile europene si Alexandra a primit doua discuri de platina, in Suedia si Italia, si doua de aur, in Marea Britanie si Germania. In plus, ea a stat cinci saptamani pe locul intai in Billboard Hot Dance Airplay, din Statele Unite, datorita piesei "Mr. Saxobeat", acesta reprezentand un nou record pentru un artist roman.

Record dupa record, cele doua au reusit sa se faca din ce in ce mai cunoscute atat in tara, cat si in afara tarii. Daca despre Alexandra Stan poate ca nu a auzit (inca) toata lumea, Inna si-a facut loc rapid in randul celebritatilor autohtone si pare ca nu vrea sa renunte prea curand la pozitia sa. Cu aproape 4 milioane de fani doar pe Facebook, Inna este in momentul de fata, fara doar si poate, cel mai de succes artist roman.

Text: Andreea Catrina

Foto: Hepta/ Andrei Nemirschi

 

 

Tuesday, 13 September 2011 | 4032 vizualizari
Spune-ţi părerea!
  • Crissy la 15 September, 14:34 a spus:

    Go INNA!!!

  • ilies andreea la 13 January, 22:40 a spus:

    inna este cea mai tare cantareata si cea mai frumoasa.so votati pe inna va rog.

  • ajkee3 la 27 November, 20:17 a spus:

    inna!!!!

Cele mai citite articole

SONDAJ

Care este cel mai inedit loc in care ai facut sex?

Rezultate