Ingrijire de iarna

Ca sa treci cu bine peste sezonul rece, ti-am pregatit un ghid cu cele mai frecvente intrebari si raspunsuri! Pielea si parul au nevoie de o ingrijire speciala in sezonul rece. Cum scade mercurul termometrului sub 0 grade, trebuie sa iti schimbi ritualul zilnic de ingrijire. Produsele pe baza de apa sunt indicate pentru ingrijirea de seara, iar pe timpul zilei vor fi inlocuite cu cele pe baza de ulei. Nu in ultimul rand, buzele, mainile, coatele si calcaiele vor avea nevoie de ingrijire intensiva!

SOS: buze crapate!

In lunile de iarna buzele sunt vulnerabile pentru ca nu au glande sebacee si au nevoie de ajutor pentru a ramane hidratate. Dar si pentru ca sunt alcatuite din 5 straturi de tesut, in comparatie cu 16 straturi, cate are pielea de pe fata si corp. Cum niciun ruj sau gloss nu arata bine aplicat pe buzele crapate, foloseste un scrub bland o data pe saptamana si protejeaza-le cu un balsam hranitor. Ingredientul care te ajuta sa treci cu bine de iarna este vaselina cosmetica!

Cum sa-mi ingrijesc tenul in sezonul rece?

Protejeaza-ti pielea de ger cu ajutorul cremelor create special pentru acest anotimp. Ele contin ingrediente precum ceara de albine, care formeaza o bariera protectoare la nivelul pielii, impiedicand astfel deshidratarea. Daca ai tenul gras, aplica o crema matifianta in zona T si una hranitoare pentru obraji, ochi si buze.

Cum protejez pielea foarte uscata?

Indiferent de produsele pe care le aplici, iti simti pielea din ce in ce mai uscata si mai terna? Atunci foloseste un ser cu efecte multiple in locul cremei de zi. Iar pentru un tratament-soc, aplica o masca hranitoare in loc de crema de seara si las-o sa actioneze pe timpul noptii. Daca vrei sa iti ajuti pielea sa se regenereze, foloseste o crema cu acid glicolic. Aceasta exfoliaza delicat, micsoreaza porii, previne aparitia punctelor negre si vindeca petele sau semnele provocate de acneea minora. Pielea din jurul ochilor este mai subtire si nu are glande sebacee. De aceea are nevoie de o ingrijire speciala, mai ales in sezonul rece. Alege un ser imbogatit cu peptide si minerale din Marea Moarta care imbunatateste aspectul pielii uscate, hranind-o si hidratand-o in acelasi timp, pentru un look mai tanar si o piele radianta. Se aplica inainte de crema contur pentru ochi, atat dimineata cat si seara.

Tratament pentru cuperoza si rozacee!

Cand bariera naturala a tenului este agresata de factorii externi, apar reactiile adverse. Se manifesta prin iritatii, alergii sau chiar probleme mai complexe, precum rozaceea sau cuperoza. Daca ai pielea sensibila, trebuie sa alegi cu grija produsele de ingrijire. Substante precum alcoolul, parfumul sau alti alergeni nu trebuie sa se regaseasca pe lista de ingrediente. Foloseste intotdeauna produse adecvate tipului tau de ten.

Maini uscate si unghii casante!

Uita de lacurile de unghii timp de o saptamana! Aplica zilnic un tratament intaritor. Pentru cuticule sanatoase, foloseste timp de 7 zile un gel cu acid salicilic, lasa-l sa actioneze 5 minute si indeparteaza celulele moarte cu un betisor din lemn. Pentru o hidratare de durata, alege creme cu unt de shea sau karité! Aplica-le din abundenta, ca pe o masca, maseaza-ti unghiile si cuticulele, apoi foloseste o pereche de manusi cosmetice din bumbac si lasa crema sa actioneze pe timp de noapte. Secretul mainilor catifelate si hidrateate este scrubul! Amesteca doua linguri de zahar sau zat de cafea cu una de ulei de masline si maseaza-ti mainile si unghiile timp de doua minute, pana indepartezi toate celulele moarte. Aplica apoi o crema hranitoare.

Cum imi ingrijesc coatele uscate?

In sezonul rece coatele trebuie ingrijite cu atentie. Poti avea pielea hidratata si catifelata cu ajutorul catorva trucuri simple, dar de efect. Foloseste o perie cu peri moi o data la doua zile si maseaza-ti coatele cand faci dus. Astfel indepartezi celulele moarte si iti pastrezi pielea fina. Aplica apoi o crema cu extracte naturale, bogata in nutrienti.

Mi se descuameaza pielea! Ce pot face?

Daca aplicarea lotiunii sau a cremei de corp seara de seara ti se pare o corvoada, poti avea pielea catifelata si hidratata folosind un produs 2 in 1: uleiul pentru baie si dus! Spuma fina curata delicat pielea sensibila si lasa in urma un filtru lipidic protector! Uleiurile sunt aliatii frumusetii. Daca le preferi pe cele naturale, poti alege dintr-o gama larga: ulei de masline, de argan, de migdale sau din samburi de struguri. Daca-ti plac cele parfumate, rasfata-te cu un ulei hranitor din nuca de cocos. Pielea incepe sa se deshidrateze imediat ce ai iesit de sub dus. De aceea, este important sa folosesti o lotiune de corp cat mai repede. Pentru a obtine cele mai bune rezultate, aplica uleiul pe pielea umeda si maseaza pana se absoarbe complet.

Adio, par electrizat si fire rebele!

Iarna, parul intra in contact cu tesaturi care il fac sa se electrizeze si sa nu mai stea in niciun fel. |n plus, din cauza frigului, firul de par isi pierde din hidratare si elasticitate. Pentru a preveni toate aceste probleme, trebuie sa-ti hidratezi parul in profunzime. Cu o ora inainte sa te speli pe cap, aplica o masca hranitoare pe toata lungimea parului, dar si pe scalp, si maseaza usor. Lasa tratamentul sa actioneze, apoi spala-te pe cap si la final aplica un spray leave-in.

Extra ingrijire pentru varfurile tocite!

Varfurile tocite nu se pot repara cu niciun fel de tratament. Singura solutie este sa tunzi cativa centimetri din lungime. De aceea, este mai bine sa previi degradarea lor. Tratamentele care actioneaza pe timp de noapte sunt extrem de benefice, iar cele leave-in formeaza o pelicula protectoare si impiedica in acest fel tocirea si despicarea firelor.

Text: Simona Prisacariu Foto: Shutterstock

 

Monday, 11 November 2013 | 1661 vizualizari
Spune-ţi părerea!

Cele mai citite articole

SONDAJ

Care este cel mai inedit loc in care ai facut sex?

Rezultate