“Imprimeul, croiala si combinatia de materiale imi definesc creatiile” – Cristina Sabaiduc, designer

Cristina Sabaiduc a prezentat pentru prima oara in Romania in cadrul UNVEILED, targul tinerilor designeri, desfasurat in weekend la Iconique Class Studio. De origine romana, stabilita in Canada, Cristina s-a mutat la Londra unde a avut ocazia sa isi prezinte noua colectie in cadrul "London Fashion Week". Am vrut sa aflam mai multe detalii despre traseul ei in moda si despre creatiile sale, asa ca am stat de vorba cu ea. Iata ce ne-a povestit...

Cand ti-ai descoperit pasiunea pentru moda?

Cand eram foarte mica, la 4-5 ani, am vrut sa lucrez in circ, dar dupa mi-am dorit doar moda; am inceput cu parade de moda prin casa pentru familia mea, pentru prietenele mele, iar mama ma filma. Eram curajoasa si mi-am zis "vreau sa fiu fashion designer", apoi m-am gandit ce pot face ca sa ajung sa fac acest lucru.

Ce studii ai ales sa urmezi?

Am urmat cursuri de fashion design la o Universitate din Canada. Acolo am invatat tot ce se putea legat de industria modei, de la prelucrarea imaginii, la business sau comunicare si m-am specializat in design vestimentar.

Cum ai interactionat cu acest domeniu pana in prezent?

Cand eram la Universitate am facut doua colectii, asa am inceput; si intre timp faceam si internshipuri. Am facut intershipuri la Toronto, Paris si la New York, unde am fost intern pentru Carolina Herrera, un stagiu foarte cool, unde am avut multe de invatat. Practic, imbinam studiile cu intershipuri la companii mai mici si mai mari pentru a-mi da seama cum merg lucrurile. Apoi, dupa ce am finalizat studiile, m-am gandit foarte bine unde vreau sa fiu acum, dar si unde vreau sa fiu peste 5 sau peste 10 ani si am zis ,,Ok, in New York si Paris am fost, dar trebuie sa incerc Londra" si m-am stabilit acolo si sunt multumita cu decizia luata. In Londra m-am hotarat sa ma lansez direct; la inceput colaboram cu galerii de arta, prezentam piese mai conceptuale realizate la Toronto, apoi mi-am zis sa imi incerc norocul efectiv in aceasta industrie.

Si ai ajuns sa prezinti in cadrul "London Fashion Week" din acest an. Cum ai reusit si cum a fost acesta experienta?

La inceput (pentru sezonul de primavara-vara 2012) am prezentat "off schedule", e un tip de show recunoscut, dar nu e oficial pentru Consiliul Britanic, acolo vin de exemplu debutantii dupa ce termina un master. Iar pentru sezonul SS 2013, am fost "on schedule" cu un film 3D acompaniat de o prezentare a mea si a alator doi designeri.

Ai prezentat in cadrul UNVEILED colectia ta de primavara-vara, povesteste-ne mai multe despre ea...

Totul a pornit de la o pana cristalizata in studio de catre un artist foto, Jo Holland, cu care sunt in echipa; cu acea pana am facut imagini pentru a le folosi in imprimeul de pe creatii. A fost un concept de alaturare a doua elemente contrastante, unul soft (pana) si a altul rigid (cristalul). Contrastul ni s-a parut foarte interesant, am folosit matase fina, fibra din lapte, foarte soft, dar am folosit si materiale mai rigide precum nylonul o combinatie soft si delicata, dar in acelasi timp puternica, in contrast.

Tinuta din colectia de primavara-vara 2013, semnata Cristina Sabaiduc In cadrul colectiei ai folosit o tehnica speciala de imprimare pe material, in ce a constat acest procedeu?

Este vorba despre un aparat dispus intr-o camera intunecata care lucreaza cu lumina si culoare pentru a transpune imaginea pe hartie, este o tehnologie analogica. Apoi de pe foaia de hartie, imaginea este computerizata si dispusa pe material.

Colectia este infatisata si intr-un film 3D, cum a pornit ideea scutmetrajului?

Asa am lucrat pentru foarte multe sezoane, e al treilea film pe care l-am facut, e mai ok asa pentru ca atrage un public mai mare, filmul poate deveni viral online si in film poti face ceva foarte interactiv, ai un set design, in plus filmul are longevitate in sfera online.

Cum iti gasesti inspiratia?

Din diferite texturi pe care le vad oriunde, cand ies, cand merg in vacanta, din ceva din mediul inconjurator, in special din natura, din contrastul om-natura, cu ce a influentat omul natura. Spre exemplu, pentru sezonul toamna-iarna 2012 m-am inspirit din Salina Turda unde era natura, iar in timp omul si-a lasat amprenta asupra ei.

Cum ai descrie stilul creatiilor tale?

In fiecare colectie exista imprimeuri facute de mine sau in colaborare cu cineva. Stilul pe care il abordez este feminin, dar altfel. Siluetele sunt unele clasice, dar croite foarte diferit. Imprimeul, croiala si combinatia de materiale sunt elementele care imi definesc cel mai bine creatiile. Cat priveste materialele, folosesc de la voal, lana, pana la materiale interesante din Japonia, precum nylon, pentru a obtine o piesa cu o combinatie intre femin si sportswear.

Ce designeri admiri?

Eu sunt un fan al istoriei, astfel imi plac foarte mult designerii reprezentativi ai anilor ‘30 precum Madame Grès si Madeleine Vionnet, sunt doi designeri clasici, ce au creatii atemporale pe care consider ca le poti purta si acum.

Cum doresti sa te dezvolti pe plan international?

In Londra, SUA si in Canada, oriunde am sustinere, chiar si in Romania, doresc sa revin sa vad cum merge aici in aceasta industrie.

Cum ti s-a parut UNVEILED, ce designeri Romania ti-au atras atentia la targ?

Mi-a placut mult sa fac parte din UNVEILED, mi-a atras atentia faptul ca fiecare designer avea un stil propriu, un stil foarte nisat, pentru un public cu o personalitate specifica. De la targ, mi-au placut mult palariile realizate de Fundacsia.

Recomanda cititoarelor Joy outfitul ideal pentru un sezon rece stylish & joyful...

Un outfit in stilul anilor '70 cu pantaloni evazati de sus, lungi cat sa nu vezi tocul pantofilor si mixati cu un pulover stramt, la baza gatului, intr-o culoare puternica. Este o tinuta eleganta, conformatabila si versatila.

Interviu de Silvia Cimpeanu

Foto: Yolande De Vries, Nick Shand, Lauren Zbarsky

 

 

Friday, 23 November 2012 | 2530 vizualizari
Spune-ţi părerea!

Cele mai citite articole

SONDAJ

Care este cel mai inedit loc in care ai facut sex?

Rezultate